Francesco (Frank) Venditto, unchiul meu, s-a născut în Napoli, Italia. A venit în America cu mama și tatăl său și încă doi frați atunci când avea un an, prin 1921 sau 1922.
Părinții săi, Luigi Venditto și Maria Carman (Tranquillo) Venditto s-au născut amândoi în Italia și după ce au venit în America au mai avut încă șase copii. Din nefericire, unul dintre copii a avut un accident – bebelușul stătea lângă foc pentru a se încălzi și o flacără a ieșit și l-a ars. Se pare că bunica mea a lipsit pentru un singur moment, iar el a murit din cauza arsurilor și a traumei.
Când eram mic, voiam mereu să îl întreb pe unchiul meu despre experiențele sale din Al Doilea Război Mondial. Aveam în jur de 8-10 ani și țin minte că mama mea se enerva că puneam atât de multe întrebări. Voiam mereu să stau și să ascult ce avea el de spus despre aventurile sale.
Uncle Frankie with the rest of the crew
Să mergem acum mai departe. Francesco a terminat liceul și în 1941 s-a înrolat în armata Statelor Unite. Tatăl meu și fratele său, (Francesco) Frank, aveau amândoi sub vârsta legală când s-au înrolat. Fratele lui Frank, Michael, cărora li se spunea cu drag “Frankie și Mickie”, s-a înrolat și el în armată.
Uncle Mickie
Mickie a fost staționat în Hawaii, într-o unitate de rezervă secretă care nu a fost descoperită decât după război. A fost ținută secret în mod intenționat și el era în drum spre Japonia pentru invazia japoneză atunci când au căzut bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.
Uncle Mickie, Nov. 17, 1945 Dedication Exercise Camp Mardin, Honshu, Japan
A rămas în Japonia pe parcursul restului războiului până când a fost trimis acasă în statul de origine. Țin minte cum stăteam la picioarele lui Frankie în sufrageria vechii case, complet fascinat, ascultându-l cum vorbește despre război. O întâmplare comică a fost atunci când cineva a întrebat dacă poate cineva să conducă un jeep. Bineînțeles că Frankie nu știa, dar el a spus imediat: “Eu știu!” Și așa a primit sarcina de a fi șoferul jeepului unui colonel complet orb.
Frankie with Colonel in Cannes
El se baza pe cum era în campania europeană și a condus în toată Africa și Europa pentru armata Statelor Unite. A călătorit în campania Africii de Nord, în Italia, Franța, Danemarca și mai apoi Germania și Austria.
Frankie in the Swiss Alps and a pic of an 88 Tunis
Dacă ați văzut filmul “Camarazi de război (Band of Brothers)”, unchiul meu a luptat în multe bătălii de acel gen. Țin minte cum îmi spunea povestea despre cum a fost în “Bătălia din Bulge”. El stătea într-un loc de observare la înălțime împreună cu colonelul, uitându-se la luptă. Povestea despre cum dormea sub jeep noaptea și cum se mișca pământul din cauza bombelor și a bătăliei care se desfășura în forță. Cu siguranță că a văzut multe. Nu intra foarte mult în detalii și povestea cu grijă numai lucrurile despre care știa că e confortabil să vorbească.
Frankie with crew, he was later promoted to Sergeant
Mai spunea o poveste, despre un moment în care conduceau în prima zi de după dezastru, când cineva înjura o furtună și spunea: “Pleacă… pleacă de aici!” S-a întors și acolo era generalul Patton care ținea cele două pistoale cu mâner de perlă de calibru 45 și înjura către el. Frank a spus că a reușit să se dea la o parte și să îl lase să treacă. A spus că situația a fost exact ca în filmul Patton, zicând că generalul Patton era un individ dur dat naibii.
Țin minte o altă întâmplare despre când mi-a spus că a eliberat prizonieri dintr-un lagăr de concentrare. A trebuit să împuște câinii de pază ca să poată intra în lagăr. A ținut minte cum a văzut un bărbat evreu dezbrăcat, tot piele și os, și a încercat să vorbească cu el. Bărbatul a fugit pe lângă el, Frankie a început să îl strige “Hei, hei!”, dar tot ce a mai putut să vadă a fost spatele gol al bărbatului care fugea pe deal, până când a dispărut la orizont. Frankie mi-a spus că acea imagine nu i-a ieșit niciodată din minte.
De multe ori, mama mea se supăra pentru că puneam prea multe întrebări și îmi spunea să îl las pe Frankie în pace. Ei bine, nu o ascultam, pentru că eram atât de fascinat de poveștile lui și știam că o să primesc noi informații și bucăți de povești de fiecare dată când puneam o întrebare.
Frankie mi-a spus că a mers la Cuibul de vulturi al lui Hitler. Poate știți ce era acest loc, era locul lui de retragere unde ținea toate prăzile. Acolo era aurul, argintul, tablourile și tot felul de alte lucruri pe care Hitler le colecționa. Unchiul meu spune că ține minte cum a văzut tablourile, dar că dacă știa că erau Rembrandt, sigur avea unul astăzi; el nu știa nimic despre tablouri. Apoi generalii au venit și li s-a spus să plece, iar generalii au trimis camioane pentru a lua toate bunurile.
Frankie a adus tot felul de lucruri din război: pistoale Luger germane, medalii, inele și avea și un pumnal de ofițer cu mâner de perlă. Aducea aceste obiecte în casă și ne lăsa să ne uităm la toate. A luat și multe bancnote și monede germane care nu aveau nicio valoare monetară. Încă am o monedă care este foarte prețioasă. Frankie a cumpărat aceiași mașină de personal pe care o folosea și Hitler, dar armata nu l-a lăsat să o transporte în State, așa că a lăsat-o acolo. Într-un final, a donat toate acestea Asociației Veteranilor de Războaie Străine.
Legat de viața personală a lui Frankie, acesta a fost logodit o dată, dar relația nu a funcționat din nu stiu ce motiv, așa că a rămas necăsătorit pe tot parcursul vieții. Era un bărbat foarte blând, dar și foarte puternic și era foarte plăcut să îi fii în preajmă; dar atunci când se enerva, era cel mai bine să stai la o parte din calea lui. Unchiul Frankie a fost un bărbat foarte generos. După război, a lucrat ca tâmplar calificat și ca fermier cu fratele său. El a construit casa în care eu am copilărit și multe alte case din zona mea. Frankie a mai avut și o companie ce punea fundații pentru case, iar mai apoi în viața sa a lucrat cel mai mult ca fermier. Obișnuia să spună: “Copii, de ce aveți nevoie de toate lucrurile astea, când aveți aerul liber și puteți lucra ca fermieri și vă puteți bucura de tot ce a făcut Dumnezeu?” Unchiul meu a trăit o viață foarte simplă și atunci când a murit a lăsat o avere bună surorii sale. Chiar avea haine noi pe care nu le-a purtat niciodată. De obicei se îmbrăca într-un tricou alb sau albastru, cu pantaloni kaki și cizme de fermă. Cred că mai avea una sau două jachete sport și un costum pentru biserică și asta era tot.
Mi-a trecut prin minte, în timp ce compuneam această mărturie, că Dumnezeu a ales membri ai familiei mele să lupte într-un război care în final a eliberat poporul evreu. Isus din mine este același și astăzi ca cel ce s-a dus să elibereze evreii și neamurile.
Luca 4:18-19 spune:
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi (v. 18),
Și să vestesc anul de îndurare al Domnului (v. 19).
Dumnezeu să binecuvânteze,
No comments:
Post a Comment