Prietenia cu Ed Timmons, Partea 8 : 1
Cam în această perioadă am primit o scrisoare din Independence, Kansas, în care mi se cerea să vin și să țin o adunare acolo. Când am ajuns, toți cei sfinți erau nerăbdători să mă vadă. Țineau câteva adunări bune, la care participau bărbați și femei care primeau lămuriri despre lucrul Sfințeniei în aspecte financiare și care erau pregătiți să susțină Sfințenia în orice moment. Printre aceștia se număra un bărbat pe care îl observasem de multe ori și mi s-a spus că a participat la adunări în locul acela încă de când s-a predicat Sfințenia pentru prima dată acolo. Părea să fie mereu gata să ajute cu ofrande și toți cei sfinți păreau să se intereseze de binele lui; cu toate acestea, era un păcătos, deși văzuse multe miracole minunate înfăptuite prin puterea lui Dumnezeu.
Omul acesta părea să mă displacă cu adevărat. Nu-i făcusem niciodată vreun rău și îi întinsesem mâna frăției. Am înțeles că fusese un admirator adevărat al vechiului meu prieten, Fratele Floyd Martin. Când începeau adunările, el asculta cu tot interesul cântecele și mărturiile sfinților lui Dumnezeu; dar, dintr-un motiv sau altul, când luam Biblia și începeam să predic, acest bărbat își lua haina pe el și pleca din sala de adunări.
Desigur, nu mă deranja acest lucru, întrucât știam că mulți plecaseră de la adunări înainte. Am aflat că acest bărbat era un comis-voiajor care își petrecea cea mai mare parte a timpului călătorind pentru unul dintre marile magazine engros din Independence și era foarte apreciat de toți oamenii de afaceri ai orașului. Numele lui era Ed Timmons. I-am menționat numele aici pentru că, deși mă displăcea mult, în timp, Dumnezeu l-a făcut cel mai mare prieten de pe pământ pe care l-am avut vreodată.
La aproximativ trei ani de la această adunare, Întrunirea noastră anuală se ținea în aceeași biserică în care avea loc adunarea; și, întrucât era Anul Nou, omul acesta, Timmons, era în concediu, iar el și familia lui participau la întrunire. În a doua noapte a Întrunirii, la altar era o mulțime mare de păcătoși care îl căutau pe Dumnezeu; iar spre surprinderea mea, acest comis-voiajor era chiar acolo, strigând după milă, și aproape toți ochii erau ațintiți asupra lui.
Cineva mi-a spus ceva de genul acesta: „Va însemna ceva pentru omul ăsta să primească Sfințenia.” Și în timp ce ne uitam și ne rugam pentru el, s-a ridicat în picioare cu slava lui Dumnezeu strălucindu-i în ochi; iar când m-a văzut chiar deasupra lui, și-a aruncat brațele în jurul meu și a strigat într-un glas minunat: „Sunt mântuit”. Mi-a cerut iertare pentru gândurile rele pe care mi le-a purtat în timp ce țineam prima mea adunare acolo, iar eu l-am asigurat că l-am iertat de voie. A mers de la unul la altul în sală, binecuvântându-L și lăudându-L pe Dumnezeu.
Când i-am spus că locuiesc în Mulberry, Kansas, m-a întrebat: „Ce faci când nu ții o adunare?” I-am spus că lucrez la un atelier auto de acolo. El mi-a răspuns că se bucură să afle asta și că va veni să mă vadă peste câteva zile. Mi-a zis că s-ar putea să găsească ceva mai bun pentru mine din care să-mi câștig existența. Apoi mi-a spus că este comis-voiajor și că ar dori să discute cu mine cândva. Lumea voia să rămână în continuare și să țină o adunare după întrunire; dar eu le-am spus că am ceva de lucru și prin urmare, am plecat acasă.
Într-o zi, în timp ce lucram în atelier, la trei săptămâni după întrunire, am auzit pe cineva în fața atelierului întrebând dacă este vreun bărbat pe nume Hodge care lucrează acolo, iar managerul i-a spus că da, și că lucrez la o mașină în spatele atelierului. Nu era nimeni altul decât noul meu prieten, Timmons.
După ce ne-am salutat, domnul Timmons mi-a spus: „Pare destul de greu pentru un predicator al Sfințeniei să lucreze așa într-un atelier murdar.” Apoi mi-a oferit un post, care presupunea să încep să lucrez pentru el în timpul meu liber, cu un salariu bun și comision. Mi-a spus că atunci când nu predic sau nu fac altceva în slujba Domnului, pot să mă ocup de serviciul ăsta. Mi-a mai zis că se va ocupa el de munca mea în timp ce predic. Mi-a dat treizeci de zile să mă gândesc și să mă hotărăsc ce vreau să fac.
Friendship With Ed Timmons, Part 8.1
About this time I got a letter from Independence, Kansas, asking me to come and hold a meeting there. On arriving, I found the saints all anxious to see me. They were having some good meetings; and attending those meetings were men and women who had light on Holiness work in financial matters and were ready to defend Holiness at any and all times. Among these was a man whom I had noticed many times, and I was told that he had attended meetings at that place ever since Holiness was first preached there. He seemed to be always ready to help in the offering, and all the saints seemed to be interested in his welfare; yet he was a sinner, though he had seen many wonderful miracles performed through the power of God.
It seemed as though this man had a real dislike for me. I had never done him any harm, and had extended him the hand of fellowship. I understood that he had been a real admirer of my old friend, Brother Floyd Martin. When the meetings began, he would listen with all interest to the songs and testimonies of the saints of God; but for some reason or other, when I would take my Bible and start to preach, this man would put on his coat and leave the meeting house.
This, of course, did not trouble me as I had known of lots of people who had left the meetings before. I learned this man was a traveling salesman who put in most of his time traveling for one of the large wholesale houses of Independence, and was well liked by all the businessmen of the city. His name was Ed Timmons. I mentioned his name here because, although he had a great dislike for me, in the course of time God made him the greatest earthly friend I ever had.
About three years after this meeting our Annual Conference was being held at the same church where the meeting was held; and it being New Year’s this man, Timmons, was on a vacation and he and his family were attending the conference. The second night of the Conference there was a great crowd of sinners at the altar seeking God; and to my surprise this traveling salesman was right there crying out for mercy, and almost all eyes were on him.
Someone said something like this to me, “It will mean something for that man to get Holiness.” And while we were looking and praying for him, he rose to his feet with the glory of God gleaming in his eyes; and upon seeing me just above him, he threw his arms around me and cried with a great voice, “I am saved.” He asked my pardon for the mean thoughts he had about me while I was holding my first meeting there, and I assured him that I had freely forgiven him. He went from one to another in the house, blessing and praising God.
When I told him in Mulberry, Kansas, he said, “What do you do when you are not holding a meeting?” I told him I was working at a garage at that place. He said he was glad to find that out and that he would be over to see me in a few days. He said he might find something better to offer me in a way of making a living. He then told me he was a traveling salesman and that he would like to have a talk with me some time. The people wanted to stay on and hold a meeting after conference; but I told them I had some work to look after, and accordingly I went home.
One day while working in the garage, three weeks after the conference, I heard someone at the front of the garage ask if there was a man working there by the name of Hodge, and the manager told him Yes, and that I was back in the garage working on a car. It was no other than my new friend, Timmons.
After we had greeted each other, Mr. Timmons said to me, “It looks pretty hard for a Holiness preacher to have to work in a dirty garage this way.” He then offered me a position to start to work for him in my spare time, at a good salary and a commission. He told me that when I wasn’t preaching or doing anything else in the service of the Lord, I could have this job. He said that he would look after my work while I was preaching. He gave me thirty days to think it over and decide what I wanted to do.
