CĂLĂTORII CONTINUE – Partea 3
Am plecat din Hugo în Mena, Oklahoma; și după câte îmi amintesc, am cunoscut pe drum un tânăr pe nume Harvey pe care l-am mai cunoscut înainte în Denning, Arkansas. Am plecat împreună înapoi spre Denning, iar de acolo înapoi în Texas, hoinărind prin zonă până când am ajuns într-un oraș cunoscut ca Texarkana. Aici eu și Harvey ne-am despărțit și am cunoscut un alt tânăr pe nume Bailey. El a sugerat să mergem spre est, către Hot Springs, iar eu am spus: “Foarte bine, pentru mine e același lucru.”
Așa că ne-am început călătoria. Bailey a sugerat să mergem spre depou și să vedem dacă putem să luăm un tren. A spus că nu putem sta mult acolo, deoarece dacă afla poliția că suntem hoinari și nu avem un loc de muncă, ne trimiteau la un azil de săraci. Așa că am mers spre depou și am intrat în el.
Eu am crezut mereu în povestea cu pisica neagră care îți aduce ghinion dacă îți taie calea. Pe drum spre depou a și trecut o pisică mare neagră prin fața noastră. Am vrut să mă întorc, dar Bailey a spus că eram prost și că nu credea că Dumnezeu ar face o lume așa de mare și i-ar permite unei pisici negre să o stăpânească. Așa că am râs și am mers mai departe. Dar tot râsul și distratul pe seama mea nu mi-au luat gândul de la acea pisică. Eram deja în depou de vreo cinci minute când trei bărbați au intrat și ei acolo.
Camera era una mare cu două uși; doi dintre bărbații care au venit s-au așezat fiecare la o ușă, iar al treilea a întrebat pe fiecare persoană din depou încotro se îndreaptă, ce tren urmează să ia și unde locuia. Când a aflat că eram toți hoinari, ne-a aliniat pe toți, ne-a arătat o stea de pe haină și ne-a dus pe toți spre închisoarea din oraș, pe toți nouăsprezece, și ne-a închis acolo.
Toate acestea s-au întâmplat pe perioada verii și închisoarea era foarte rece; și vă puteți imagina cum era să fiu în închisoare pentru a șasea oară. Nu am dormit mult în acea noapte, pentru că mă tot întrebam ce avea pregătit acum soarta pentru mine. Dimineața următoare, pe la ora nouă, mi s-a părut că aproape toate forțele de poliție au venit în închisoare și ne-au spus tuturor să ne aliniem afară. Ne-au zis că vom merge în biroul judecătorului pentru un proces preliminar.
Ne-au dus spre primărie și au început să pună un șir lung de întrebări fiecărui prizonier. Într-un final mi s-a strigat și mie numele și am mers în fața judecătorului. Acesta s-a uitat la mine cam aspru și a spus: “Tinere, unde locuiești?” I-am spus că locuiesc în Litchfield, Kansas, atunci când stateam acasă. Apoi mi-a spus că sunt acuzat de vagabondaj, de faptul că furam mersul cu trenul călătorind cu trenurile de marfă și m-a întrebat dacă sunt vinovat sau nevinovat.
I-am spus: “Domnule judecător, presupun că sunt vinovat.” “Unde mergeai atunci când te-a arestat poliția?”, m-a întrebat apoi. Când i-am spus că nu știu m-a întrebat unde m-aș duce dacă m-ar elibera. “Aș face tot ce e posibil ca să ajung acasă.”, i-am răspuns repede. “Tinere”, mi-a spus judecătorul, “de obicei nu fac deloc lucruri de acest fel, însă o să te eliberez și mă voi asigura că vei ajunge acasă.” Iar apoi, dându-mi un sfat părintesc, mi-a spus că cel mai bun loc în care pot să mă duc este acasă. Dar de fapt, el nu știa că eu chiar nu aveam o casă.
CONTINUED WANDERINGS - PART 3
I went from Hugo to Mena, Oklahoma; and as well as I remember, I met a young fellow on the road by the name of Harvey whom I had met before in Denning, Arkansas. Together we went back to Denning, and from there into Texas, just roaming around until we finally got down into a town known as Texarkana. Here Harvey and I separated, and I got acquainted with another young man by the name of Bailey. He suggested that we go east toward Hot Springs, and I said “All right, it doesn’t make any difference to me.”
So we started on our way. Bailey suggested that we go down to the depot and see if we could get a train out. He said that we couldn’t stay there long; for if the police found out that we were on the road and out of a job they would put us in the workhouse. So accordingly we went to the depot, and walked inside.
Now, I had always believed in that black cat story, that when a black cat crosses your path you will have bad luck. As we were coming to the depot, a great big black cat ran in front of us. I wanted to turn back, but Bailey said that I was a fool and that he didn’t believe God would make a big world like this and allow a black cat to rule it. So we laughed and went on. But all his laughing and making fun of me couldn’t get my mind off that cat. And we were in the depot about five minutes when three men stepped inside.
Now, I had always believed in that black cat story, that when a black cat crosses your path you will have bad luck. As we were coming to the depot, a great big black cat ran in front of us. I wanted to turn back, but Bailey said that I was a fool and that he didn’t believe God would make a big world like this and allow a black cat to rule it. So we laughed and went on. But all his laughing and making fun of me couldn’t get my mind off that cat. And we were in the depot about five minutes when three men stepped inside.
The room was a large one with two doors to it; and two of the men who came in stationed themselves, one at each door, while the third asked every one in the depot where he was going and what train he was taking and where he lived. When he found out we were all on the road, he lined all of us up and showed us a star on his coat and marched us up to the city jail, nineteen of us, and locked us all up.
Now this was in the winter time, and that jail was very cold; and you can imagine how I felt being in a jail for the first time. I didn’t sleep much that night because I kept wondering what fate had for me now. About nine o’clock the next morning it seemed to me as though the whole police force came into the jail and told all of us to line up outside. They said that we were going up to the judge’s office for a preliminary trial
We were marched to the city hall, and a long string of questions was asked each prisoner. Finally my name was called, and I stepped up before the judge. He looked at me rather hard and said, “Lad, where do you live?” I told him that I lived in Litchfield, Kansas, when I was at home. He then told me that I was charged with vagrancy and for stealing my way on freight trains, and asked me if I was guilty or not guilty.
I said, “Judge, I suppose I am guilty.” Where were you going when the police arrested you?” he asked. When I told him that I didn’t know, he asked where I would go if he turned me loose. “I’ll do my best to get home,” I quickly answered. “Young man,” said the judge, “this is something I hardly ever do, but I am going to turn you loose and see that you go home.” And so with some good fatherly advice he told me that home was the best place for me to go. But he didn’t know that I really had no home.
